Dan Petrescu, fostul antrenor în vârstă de 53 de ani al lui CFR Cluj, este pe cale să semneze cu Kayserispor, însă a existat să facă acest lucru.
Antrenorul român a așteptat o ofertă din zona arabă, dar aceasta nu s-a concretizat, motiv pentru care Dan Petrescu va semna în următoarele zile cu Kayserispor, informează Digi Sport.
Dan Petrescu și-a trimis deja secunzii în Turcia, iar conducerea clubului Kayserispor i-a achiziționat antrenorului bilete de avion, semn că acesta va ajunge în curând la noua sa echipă.
„Bursucul” a purtat discuții și cu echipe din Golf, fapt care l-a făcut să întârzie răspunsul pentru Kayserispor.
În cele din urmă, nu s-au concretizat negocierile din zona arabă, motiv pentru care Dan Petrescu va semna cu Kayserispor, echipa de pe locul 18 din prima ligă a Turciei.
Jurnaliștii turci au anunțat că secunzii lui Dan Petrescu, Costin Curelea, Valeriu Bordeianu și Bogdan Aldea, au ajuns deja la Kayserispor și își așteaptă antrenorul principal.
„La Kayseri au venit asistenții antrenorului român Dan Petrescu, cel care îl va înlocui pe Samet Aybaba. Costin Curelea, Valeriu Bordeianu și Bogdan Aldea au ajuns de aseară în Kayseri. Cei trei, care au început de azi serviciul, îi vor face raportul lui Dan Petrescu. El va ajunge la Kayseri în weekend”, au scris jurnaliștii de la Kayseri Anadolu Haber.
Dan Petrescu va avea ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare și va primi suma de 500 de mii de euro până în vară. Dacă își va îndeplini misiunea, antrenorul român are promise 1.4 milioane de euro în următoarele două sezoane.
La Kayserispor se află trei fotbaliști români: Cristian Săpunaru, Silviu Lung Jr. și Denis Alibec. Acesta din urmă s-a transferat în Turcia în această iarnă, de la Astra Giurgiu, însă nu se regăsește. A ajuns la a noua partidă în care nu reușește să spargă gheața și să marcheze primul său gol pentru Kayserispor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER